Rezumat: Prezentul articol își propune să sintetizeze și să identifice remedii pentru dificultățile întâlnite în practică cu privire instituția partajării părților sociale după desfacerea căsătoriei prin divorț, cu precădere în situația în care numai unul dintre soți este asociat în cadrul unei societăți cu răspundere limitată, iar bunul aportat la capitalul social a fost reprezentat de un bun comun al foștilor soți. Totodată, articolul surprinde remediul aflat la îndemâna asociaților pentru protecția societății în cazul impunerii unei noi asocieri prin partaj, dar și pentru partajarea dividendelor, în funcție de momentul distribuirii acestora către soțul asociat.
Cuvinte cheie: partaj judiciar, divorț, regim matrimonial, părți sociale, expertiză contabilă, partajarea dividendelor.
1. Considerente generale asupra partajului judiciar
Regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei produce efecte în ce privește categoria bunurilor dobândite de către soți în timpul căsătoriei, situație care implică mai multe scenarii, astfel:
1. căsătoria în regim de separație de bunuri – dacă bunurile au fost dobândite de un singur soț pe numele său, acestea reprezintă bunuri proprii și îi rămân în exclusivă proprietate;
2. căsătoria în regim de comunitate convențională (prin contract prenupțial) – se aplică regulile stabilite în convenția matrimonială;
3. căsătoria în regim de comunitate legală, situație care comportă ample discuții și care urmează să fie analizată în prezentul articol.
Pentru început, arătăm că bunurile dobândite în timpul comunității legale reprezintă bunuri comune, aflate în proprietatea comună în devălmășie a soților, iar dispozițiile art. 357 din Codul civil instituie prezumția relativă potrivit căreia soții au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Această prezumție poate fi răsturnată prin probe contrare, din care să rezulte că aportul unuia dintre soți a fost mai mare decât al celuilalt.
Lichidarea regimului comunității legale se face pe cale judiciară sau prin act autentic notarial. Important de precizat în acest context este împrejurarea că lichidarea regimului comunității legale nu presupune neapărat și desfacerea căsătoriei prin divorț. Aceasta întrucât art. 358 din Codul civil permite împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. De altfel, nici divorțul nu presupune în mod obligatoriu și efectuarea partajului, foștii soți având posibilitatea să rămână, în continuare, coproprietari asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
După cum am arătat, în prezentul articol ne propunem să dezbatem exclusiv situația lichidării regimului matrimonial după desfacerea căsătoriei, situație întâlnită cel mai frecvent în practică.
În raport de dispozițiile art. 669 din Codul civil, încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Procesul de partaj este unul complex și presupune mai multe etape. Prioritar, instanța va pronunța o încheiere de admitere în principiu, prin care va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar a foștilor soți, precum și cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care soții le au unii față de alții.
Ulterior, instanța va proceda la formarea loturilor și va dispune ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile menționate în încheierea de admitere în principiu, prin atribuirea lor către cei doi soți, proporțional cu cota-parte ce revine fiecăruia. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani. Determinarea cotei de contribuție a soților se face prin raportarea efortului financiar și material al acestora pe întreaga durată a căsătoriei și cu privire la toate obligațiile ce izvorăsc din raportul de căsătorie.
Dacă este cazul, instanța poate dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor, iar raportul de expertiză va arăta valoarea bunurilor, criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacă bunurile sunt comod partajabile în natură și în ce mod, propunând și loturile ce urmează să fie atribuite fiecăruia dintre soți. Atribuirea loturilor de către instanță se face prin omologarea raportului de expertiză, în una dintre variantele propuse de către expertul judiciar. Odată omologat, raportul va fi parte integrantă din hotărârea instanței.
În cazul partajului judiciar trebuie respectat și principiul echităţii, care presupune că trebuie evitată plata unor sulte foarte mari de către una dintre părţi, care în schimb beneficiază de bunuri, în timp ce celeilalte părţi să i se atribuie numai bunuri de o anumită natură şi de o valoare redusă.
La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul soților, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia soților, modul în care acestea sunt stăpânite la data partajului sau altele asemenea, astfel cum prevede art. 988 din Codul de procedură civilă.
2. Partajul judiciar al părților sociale deținute la o societate cu răspundere limitată
Pentru început, trebuie avut în vedere faptul că societatea cu răspundere limită este o persoană juridică cu patrimoniu distinct de cel al persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de asociaţi. Condiţia deţinerii unui patrimoniu distinct este esenţială pentru existenţa persoanei juridice şi nu trebuie făcută confuzia între patrimoniul acesteia şi patrimoniul persoanelor ce au calitatea de asociaţi, societatea fiind un subiect de drept distinct.
Bunurile comune ale soților pot face obiectul unui aport la societăți, asociații sau fundații, în condițiile legii. În raport de prevederile art. 349 alin. (2) din Codul civil, calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune. Calitatea de asociat poate fi recunoscută și celuilalt soț, dacă acesta și-a exprimat dorința în acest sens, situație în care fiecare dintre soți va avea calitatea de asociat pentru părțile sociale atribuite. În această situație, părțile sociale ce revin fiecăruia dintre soți sunt bunuri proprii, nefiind supuse partajului.
Mai mult, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. Asociaţii dobândesc în schimbul aportului părţi sociale, care le conferă un drept de creanţă asupra societăţii, precum şi dreptul de a participa la luarea deciziilor, la beneficii.
Părţile sociale reprezintă așadar fracţiuni ale capitalului social, dobândite de asociaţi în schimbul aportului social. Capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaţilor care participă la constituirea societăţii, fără o existenţă reală, dar cu o semnificaţie contabilă, în funcţie de care se calculează dividendele ce se cuvin asociaţilor. Părțile sociale sunt reglementate în mod strict de lege, pentru a proteja stabilitatea firmei și drepturile asociaților.
Drept urmare, bunurile comune ale soţilor aduse ca aport la capitalul social devin proprietatea societăţii, ele nemaiputând fi puse în discuţie în mod distinct în cazul partajului între soţi. În schimb, calitatea de bun comun a bunului aportat face ca părţile sociale să devină bunuri comune.
Într-o decizie de speță [Decizia civilă nr. nr. 949/2021 din 03/12/2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă] s-a reținut că, în cazul partajului, trebuie pornit însă de la prevederile art. 11 din Legea societăților nr. 31/1990, întrucât capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată se divide în părţi sociale egale, înţelegându-se că părţile sociale reprezintă fracţiuni ale capitalului social, ceea înseamnă că relevant pentru partaj este nu exclusiv valoarea nominală a părţilor sociale ci şi situaţia capitalului social.
Părțile sociale din cadrul unei societăți cu răspundere limitată, deținute de unul dintre soți, pot sau nu să intre la masa partajabilă, în funcție de data la care au fost dobândite și de regimul bunului aportat la capitalul social. În raport de acest moment, avem trei situații relevante, respectiv:
1. aportul adus de către asociat s-a realizat în timpul căsătoriei, iar acesta a dobândit părți sociale în urma aportării unui bun comun la capitalul social al societății – în această situație, părțile sociale reprezintă bun comun și sunt supuse partajului între foștii soți;
2. aportul adus de către asociat s-a realizat în timpul căsătoriei, iar acesta a dobândit părți sociale în urma aportării unui bun propriu la capitalul social al societății – în această situație, părțile sociale reprezintă bun propriu și nu sunt supuse partajului, cu mențiunea că o astfel de ipoteză presupune existența unor probe pertinente, concludente, care să dovedească natura de bun propriu a bunului adus ca aport la capitalul social al societății;
3. ambii soți apar ca fiind asociați în cadrul societății – în această situație, de principiu, părților sociale deținute de fiecare dintre soți în cadrul societății reprezintă bunuri proprii și nu sunt supuse partajului; în această situație, se consideră că soții au determinat prin actul constitutiv al societății care este cota fiecăruia din bunul comun aportat la capitalul social al societății, această cotă influențând și numărul părților sociale repartizate.
O altă situație care prezintă interes, însă pe care o vom aborda într-un articol distinct, este cea în care aportul adus de către asociat s-a realizat înainte de căsătorie. Ca regulă, în această situație, părțile sociale reprezintă bun propriu și nu sunt supuse partajului. Excepția o reprezintă situația în care soții au avut anterior căsătoriei o relație stabilă și au investit, împreună, în dobândirea de bunuri, situație în care părțile sociale fac parte din proprietatea comună pe cote-părți a soților, împrejurare confirmată adesea de practica judiciară.
Deosebit de importantă pentru prezenta analiză este distincția între partajarea însăşi a părţilor sociale, ceea ce ar avea ca efect modificarea actului constitutiv încheiat între asociaţi și partajarea valorii părţilor sociale deținute de soți în cadrul societății cu răspundere limitată.
Dispoziţiile art. 676 din Codul civil consacră regula partajării în natură a bunurilor, stabilind că atribuirea acestora unuia dintre coproprietari în schimbul plăţii unei sulte este o excepţie de la această regulă şi se aplică numai în situaţia în care bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, regulă instituită şi de prevederile art. 984 Cod procedură civilă.
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora sau b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Printre caracteristicile principale ale părților sociale se numără următoarele: a) sunt indivizibile, adică nu pot fi divizate între mai mulți titulari, cu excepția moștenirii sau partajului; b) nu sunt liber transferabile, astfel că cesiunea către terți necesită aprobarea celorlalți asociați, conform Legii societăților nr. 31/1990; c) dau drept de vot și dividende, fiecare asociat având dreptul să participe la deciziile firmei și să primească profit proporțional cu numărul de părți sociale deținute; d) determină răspunderea limitată, adică asociatul răspunde doar în limita capitalului subscris, nu și cu bunurile personale, cu excepțiile prevăzute de lege.
Întrucât transferul părților sociale reprezintă o operațiune complexă – cel mai adesea se face prin cesiune, implicând acordul celorlați asociați, precum și modificarea actului constitutiv – în practică se pune adesea problema dacă părțile sociale pot fi partajate în natură sau se atribuie în exclusivitate unuia dintre soți, celălalt soț primind o compensație echivalentă valorii părților sociale, aferentă propriei cote.
În cazul societăților cu răspundere limitată, partajul trebuie să respecte și prevederile Legii societăților nr. 31/1990. De exemplu, în cazul unei societăți cu mai mulți asociați, aceștia pot avea drept de preempțiune asupra părților sociale care ar urma să fie transferate fostului soț. Într-un alt exemplu, în situația în care unul dintre soți este asociat unic, partajul nu poate impune celuilalt soț calitatea de asociat, situație în care urmează să se stabilească o despăgubire bănească echivalentă valorii părților sociale aferente cotei soțului neasociat.
Astfel, dacă soțul care nu este asociat dorește să intre în firmă, acest lucru depinde de acordul celorlalți asociați (dacă există) și de prevederile actului constitutiv. Dacă soțul neasociat nu poate primi părți sociale, de exemplu, din cauza restricțiilor legale, ale actului constitutiv sau a refuzului celorlalți asociați, are dreptul la o compensație echitabilă.
În cazul partajului judiciar, instanța va dispune efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru stabilirea valorii părților sociale, a bunurilor comune aduse ca aport la capitalul social și a contribuției fiecărui soț la dobândirea acestora. Expertiza este necesară mai ales dacă soții nu se înțeleg asupra valorii părților sociale, există dispute privind contribuția fiecăruia la capitalul social al societății sau este nevoie de o evaluare obiectivă a patrimoniului societății.
Rezultatul expertizei ajută instanța să stabilească modalitatea de partaj fie prin atribuirea părților sociale unuia dintre soți cu obligația de despăgubire a celuilalt, fie prin alte soluții echitabile.
Obiectivele expertizei contabile într-un dosar de partaj al părților sociale pot fi stabilite în funcție de speța concretă și aspectele contestate de părți. Cu titlu de exemplu, instanța poate dispune următoarele obiective:
1. stabilirea valorii părților sociale: a) care este valoarea nominală a părților sociale conform actului constitutiv; b) care este valoarea de piață a părților sociale la data desfacerii căsătoriei sau la data efectuării expertizei (se poate folosi metoda activului net contabil sau alte metode de evaluare); c) care sunt activele și pasivele societății la momentul evaluării;
2. verificarea existenței unor acte de diminuare a patrimoniului societății: a) dacă societatea a suferit modificări artificiale (transferuri de active, reducere de capital social etc.) pentru a diminua valoarea părților sociale și a afecta partajul; b) dacă există retrageri de sume semnificative din societate în perioada premergătoare divorțului;
3. stabilirea unei eventuale compensații: care este valoarea despăgubirii pe care ar trebui să o primească unul dintre soți în schimbul renunțării la orice pretenție asupra părților sociale.
Instanța va adapta obiectivele expertizei în funcție de cererile părților și complexitatea speței.
Într-o decizie de speță [Decizia civilă nr. nr. 949/2021 din 03/12/2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă], părțile au solicitat ca valoarea reală a părţilor sociale să fie apreciată prin raportare la activul net. Instanţa de apel a admis solicitarea părților, dispunând a se stabilii de către expert în ce măsură valoarea activului net este reprezentativă pentru valoarea părţilor sociale. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a ajuns la o valoare negativă a capitalului social, motiv pentru care instanța a apreciat că împărţeala părților sociale nu este posibilă. Dată fiind această situaţie, instanța a concluzionat că, în ce privește părţile sociale reţinute prin încheierea de partaj ca fiind bunuri comune, partajul efectiv la acest moment nu se poate realiza, situaţie în care părţile sociale îşi păstrează caracterul de bun comun. În acest context, este de reţinut că regulile partajului nu exclud situaţia de excepţie în care se poate stăpâni unul dintre bunuri în coproprietate.
3. Regimul dividendelor
În raport de prevederile art. 67 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/2990, cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend. Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
Dreptul la dividend este un drept subiectiv de creanţă, personal, accesoriu dreptului de proprietate asupra părţilor sociale. Regimul dividendelor în cazul partajului părților sociale între soți depinde de mai mulți factori, precum momentul generării dividendelor și regimul matrimonial ales de către soți.
În ce privește dividendele încasate în timpul căsătoriei, avem două situații:
1. dacă părțile sociale sunt considerate bun comun, atunci și dividendele obținute în timpul căsătoriei sunt bunuri comune și trebuie partajate între soți; în situația în care aceste dividende au fost deja cheltuite în comun, nu mai fac obiectul partajului;
2. dacă părțile sociale au fost dobândite de un soț înainte de căsătorie sau prin moștenire/donație, acestea rămân bun propriu, iar dividendele încasate nu se împart cu celălalt soț, decât dacă se dovedește că celălalt soț a contribuit la dezvoltarea afacerii.
În cazul desfacerii căsătoriei prin divorț și finalizării partajului prin atribuirea părților sociale unuia dintre foștii soți, numai acesta are dreptul la dividendele viitoare. După cum am arătat, dacă instanța atribuie părțile sociale unui singur soț, celălalt soț poate primi o compensație bănească echivalentă valorii drepturilor sale.
La partajul între soți pot fi incluse numai dividendele aferente perioadei căsătoriei, iar în funcție de momentul distribuirii acestora, pot exista mai multe situații:
1. dividendele distribuite dar neîncasate până la data desfacerii căsătoriei (nu au fost încă efectiv plătite către asociat) fac parte din masa partajabilă și trebuie împărțite între soți, în măsura în care reprezintă bun comun;
2. dividendele obținute după divorț nu fac parte din bunurile comune, chiar dacă sunt aferente unei perioade anterioare – doar fostul soț care rămâne asociat are dreptul la dividendele viitoare.
Expertiza contabilă poate determina și valoarea dividendelor încasate, precum și a celor distribuite dar neîncasate încă și a eventualelor sume ce trebuie compensate între soți.
O importanță deosebită în tipologia acestor spețe o reprezintă și situația profitului nerepartizat acumulat în societate. Dacă societatea a realizat profit în timpul căsătoriei, dar acesta nu a fost repartizat sub formă de dividende, fostul soț care nu este asociat poate solicita ca valoarea părților sociale să includă și acest profit acumulat. În acest caz, expertiza contabilă poate stabili valoarea exactă a acestui profit și dacă el ar trebui luat în considerare la partaj.
Concluzionând, reglementarea actuală permite partajarea judiciară a părților sociale, în limita actului constitutiv al societății cu răspundere limitată, după cum permite și partajarea dividendelor încasate și a celor distribuite, dar neplătite până la data desfacerii căsătoriei. Profitul nerepartizat poate influența evaluarea părților sociale, iar dividendele viitoare rămân doar în beneficiul soțului asociat.
